Filmul anchetei privind morțile suspecte de la Spitalul Pantelimon. Ce probe au procurorii. Doctorițele au fost arestate (2024)

Cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon acuzate de tentativă de omor, respectiv omor calificat au fost arestate pentru 30 de zile.

Filmul anchetei privind morțile suspecte de la Spitalul Pantelimon. Ce probe au procurorii. Doctorițele au fost arestate (1)

Morțile suspecte de la Spitalul Pantelimon au dus la reținerea a doi medici FOTO: colaj

Patru angajați ai Spitalului Pantelimon din București au fost duși miercuri, 7 august 2024, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și audiați în dosarul în care se cercetează moartea a 17 pacienți internați în Secția Terapie Intensivă. La finalul audierilor, două doctorițe au fost reținute sub acuzația de tentativă de omor, respectiv omor calificat, iar o asistentă medicală acuzată de mărturie mincinoasă a fost plasată sub control judiciar. Doctorițele urmează să fie duse astăzi în fața judecătorului cu propunere de arestare preventivă.

Cum a început totul

Ancheta procurorilor a început în luna aprilie a acestui an, după ce directorul de îngrijiri medicale de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” l-a anunțat pe manager că o asistentă a semnalat că în intervalul 4-7 aprilie 2024 în secția Anestezie și Terapie Intensivă s-au produs nu mai puțin de 17 decese, asistenta indicând drept cauză a acestor decese numeroase reducerea dozei de Noradrenalină, un medicament care susține tensiunea arterială a pacienților din ATI.

După ce și ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, i-au fost transmise informațiile (Spitalul Pantelimon se afla în subordinea Ministerului Sănătății) au fost demarate trei anchete: spitalul a demarat propria anchetă administrativă, Corpul de control al Ministrului Sănătății a început de asem*nea o anchetă, iar Colegiul Medicilor a decis, la fel, să cerceteze cazul.

Toate cele trei anchete au concluzionat că informațiile care semnalau decese suspecte nu se susțin.

Au mers cu cercetările în continuare, în schimb, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care au prezentat, miercuri, 7 august 2024, primele concluzii.

Ce spune procurorul

Procurorii au anunțat, miercuri, reținerea pentru 24 de ore a două femei, Maria Miron și Mirela Păiuș, medici la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, anchetatorii susținând că cele două doctorițe au provocat, prin scăderea dozei de noradrenalină, moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, internat în stare gravă la Secția ATI.

Este vorba de un pacient de 54 ani, care a fost internat în spital în data de 17 martie 2024, iar pe fondul agravării stării de sănătate, a fost transferat la ATI în data de 25 martie 2024.

În data de 26.03 are loc prima reducere bruscă a dozei de noradrenalină. În zilele următoare, starea pacientului s-a îmbunătățit, el fiind chiar vizitat de familie. În data de 4.04 are loc a doua reducere a dozei de noradrenalină și survine decesul”, a precizat procurorul de caz, Alexandru Anghel.

Procurorul precizase anterior că ancheta se concentrează la acest moment pe un singur caz, cel al pacientului de 54 ani, deși se investighează 17 cazuri de decese suspecte, pentru că este foarte dificil de stabilit câtă Noradrenalină i-a fost injectată fiecărui pacient în parte, având în vedere că injectomatele sunt transferate, în funcție de necesități, dintr-un salon în altul.

Citește și: Scandalul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon: managerul Bogdan Socea va demisiona din funcție

Standardul unei acuzaţii în materie penală este unul foarte ridicat, nu ne putem juca cu aşa ceva. Până acum putem vorbi despre un pacient, un bărbat de 54 de ani. Ancheta este deosebit de dificilă pentru că aceste aparate, injectomatele care administrau noradrenalina, nu erau alocate pe un anumit pacient, ci existau mişcări nedocumentate ale acestor aparate. Erau duse dintr-un salon în altul, mutate de la un pacient la altul în funcţie de necesităţi. Noi am avut acces la înregistrările salvate de aceste aparate şi am putut ca, în baza acelei fotografii care a circulat şi în presă să identificăm un anumit aparat şi un anumit pacient”, a explicat procurorul.

Din datele obținute în cursul anchetei se conturează în schimb ideea că cele două doctorițe reținute, și pentru care urmează să se decidă dacă vor fi arestate preventiv, decideau care dintre pacienți au șanse de supraviețuire și care nu și în funcție de acest criteriu li se scădea doza de Noradrenalină.

Practic, e vorba de punerea în acţiune a unui plan de a provoca decesul unor pacienţi, nu ştim pe ce criterii, dar se pare că medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are şanse, nu se mai impune continuarea acestei terapii şi scădeau brusc doza de noradrenalină”, a declarat procurorul Alexandru Anghel, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Anchetatorii au mai spus că asistenta medicală plasată sub control judiciar ar putea oferi informații valoroase în acest caz, însă a refuzat în trei ocazii să o facă, motiv pentru care este acuzată de mărturie mincinoasă. „Noi avem date că ştie nişte lucruri care ar putea ajuta la elucidarea situaţiei şi nu ni le spune”, a precizat procurorul Alexandru Anghel.

Rafila, cu demisia managerului pe masă și anesteziștii în grevă

Cu medicii anesteziști de la „Sântul Pantelimon” în curte, manifestând și anunțând că refuză să mai facă gărzi, ministrul Alexandru Rafila a susținut joi, 8 august 2024, declarații pe această temă, încercând să explice cum de specialiștii corpului său de control au stabilit, în urma anchetei derulate la „Sfântul Pantelimon”, că lucrurile sunt în ordine, iar trei luni mai târziu procurorii au venit cu acuzații extrem de grave. Ministrul a anunțat de asem*nea că managerul spitalului își va înainta astăzi demisia și că directorul medical al spitalului a făcut-o deja.

Citește și: Ciolacu, despre decesele suspecte de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”: „Să intre la puşcărie cei care fac aşa ceva”

„Ieri dimineață parchetul a emis un comunicat despre patru cadre medicale investigate. Am discutat cu managementul spitalului, era o situația care crea neîncredere. Dânșii au decis că vor demisiona, directorul medical a făcut-o imediat, managerul și-a exprimat disponibilitate dar pentru continuarea activității demisia intră în vigoare în câteva zile. Cred că trebuie să reamintim ceva foarte, foarte important. Medicii în general sunt cei care tratează pacienții, salvează vieți, mai ales cei de la ATI. Din păcate, unii pacienți pierd lupta, pentru că au afecțiuni care sunt foarte grav, foarte avansate. Nu trebuie să blamăm în bloc acest corp profesional. După conferință, mă duc acolo pentru că e o situație fără precedent. Vreau să discut cu șefii secțiilor și să găsim împreună o soluție. Presiunea publică de blamare a corpului medical in corpore nu este un răspuns pe care să îl încurajăm. Cine este vinovat, să plătească. Discutăm de o anchetă penală în curs, nu o decizie a instanței. Omorul deliberat pentru mine e greu de conceput și mi se pare inacceptabil. Când discutăm despre o specialitate medicală, trebuie să discutăm cu cei care practică acea specialitate. Fiecare trebuie să răspundă pentru ceea ce face. Trebuie să lăsăm justiția să-și urmeze cursul, fără să o influențăm”, a transmis Alexandru Rafila.

Citește și: Reacția lui Nicolae Ciucă în cazul Spitalului Sf. Pantelimon: „Cei care încalcă jurământul lui Hipocrate trebuie pedepsiţi prompt şi aspru”

Citește și: Rafila și Colegiul Medicilor, sub tirul întrebărilor: investigațiile de la Spitalul Pantelimon sunt în vizor. Cum se apără

Alina Mitran

Filmul anchetei privind morțile suspecte de la Spitalul Pantelimon. Ce probe au procurorii. Doctorițele au fost arestate (2024)
Top Articles
The Complete How to Tattoo Guide - Free Download PDF
Easy Tattoos For Beginners: Designs & Ideas | Tattooing 101
Lengua With A Tilde Crossword
123Movies Encanto
Www.metaquest/Device Code
What to Serve with Lasagna (80+ side dishes and wine pairings)
Sprague Brook Park Camping Reservations
Farmers Branch Isd Calendar
Pj Ferry Schedule
Noaa Weather Philadelphia
Slapstick Sound Effect Crossword
Kagtwt
You can put a price tag on the value of a personal finance education: $100,000
Find your energy supplier
Missing 2023 Showtimes Near Landmark Cinemas Peoria
Https://Gw.mybeacon.its.state.nc.us/App
Hope Swinimer Net Worth
What Is A Good Estimate For 380 Of 60
Fairy Liquid Near Me
DoorDash, Inc. (DASH) Stock Price, Quote & News - Stock Analysis
Bend Pets Craigslist
Clare Briggs Guzman
Spn 520211
Somewhere In Queens Showtimes Near The Maple Theater
Craigslist St. Cloud Minnesota
Filthy Rich Boys (Rich Boys Of Burberry Prep #1) - C.M. Stunich [PDF] | Online Book Share
Bill Remini Obituary
Aspenx2 Newburyport
Horn Rank
Mandy Rose - WWE News, Rumors, & Updates
Boxer Puppies For Sale In Amish Country Ohio
Accuradio Unblocked
How do you get noble pursuit?
Phoenixdabarbie
Tracking every 2024 Trade Deadline deal
Myra's Floral Princeton Wv
After Transmigrating, The Fat Wife Made A Comeback! Chapter 2209 – Chapter 2209: Love at First Sight - Novel Cool
Autotrader Bmw X5
Stolen Touches Neva Altaj Read Online Free
Palmadise Rv Lot
Blackstone Launchpad Ucf
W B Crumel Funeral Home Obituaries
Craigs List Jonesboro Ar
ATM Near Me | Find The Nearest ATM Location | ATM Locator NL
Seven Rotten Tomatoes
COVID-19/Coronavirus Assistance Programs | FindHelp.org
Arch Aplin Iii Felony
Lyons Hr Prism Login
5103 Liberty Ave, North Bergen, NJ 07047 - MLS 240018284 - Coldwell Banker
Superecchll
Ingersoll Greenwood Funeral Home Obituaries
Syrie Funeral Home Obituary
Latest Posts
Article information

Author: Amb. Frankie Simonis

Last Updated:

Views: 5911

Rating: 4.6 / 5 (56 voted)

Reviews: 87% of readers found this page helpful

Author information

Name: Amb. Frankie Simonis

Birthday: 1998-02-19

Address: 64841 Delmar Isle, North Wiley, OR 74073

Phone: +17844167847676

Job: Forward IT Agent

Hobby: LARPing, Kitesurfing, Sewing, Digital arts, Sand art, Gardening, Dance

Introduction: My name is Amb. Frankie Simonis, I am a hilarious, enchanting, energetic, cooperative, innocent, cute, joyous person who loves writing and wants to share my knowledge and understanding with you.